luni, 25 august 2014

Pasiuni târzii..

                             Cum am invatat sa merg pe bicicleta la 23 ani, vara trecuta.
    Si acum ma minunez cum de nu am luat nici o tranta, cum de nu mi-am rupt ceva, in conditiile in care cam toata lumea nepriceputa o pateste pana sa prinda ,,smecheria". Desi, daca stau bine sa ma gandesc nu stiu daca nu cumva ,,smecheria" mea , trucul meu nu a tinut de psihic; de o dorinta mai veche din copilarie de a invata mersul pe ,,bițigla". Mi-amintesc si acum, copiii, in spatele blocului, care mai de care mai viteji si hotarati sa demonstreze fiecare ce poate. Si ce alte preocupari mai interesante aveam la acea vreme in afara de mersul pe bicicleta, jocurile de grup organizate, leganatul pe o hinta improvizata cu o franghie si o bucata de lemn.. La acel moment facusem o ,,pasiune" pentru desenatul in nisipul/ pamantul umezit de ploaie, iar cei din jurul meu obisnuiau sa priveasca, chiar devenise o competitie- realizam care mai de care, ce desene!... Si ce obisnuiam eu era sa privesc salcia de care era legata o hinta improvizata, pe langa care treceau atatia copii cu bicicleta, unii mai rapid ca altii. Si imi imaginam cum ar fi un fel de rampa, din care sa cobori cu bicicleta in viteza,direct din varful salciei, asemeni hintei care o lua in aceeasi directie, dar in mintea mea nu era nici o hinta eram doar eu pe bicicleta. Si n-am fost de fapt, ca n-a fost sa fie. Sau poate n-a fost cine sa ma indrume.Frate-meu de altfel, singurul care poate avea timp , considera ca invatatul pe bicicleta se face rapid si cu multe cazaturi. Iar eu, cum eram cam fricoasa pe atunci l-am facut sa-i para rau de mine si n-am mai incercat.
           Dupa ce am crescut am zis ca nu se mai poate sa invat ca ar fi prea greu.
    Timpul a trecut si, cum am alaturi o persoana rabdatoare si care se pricepe la orice , mi-a dat incredere. E vorba de echilibru in mersul pe bicicleta, dar trebuie sa iti gasesti si starea de spirit potrivita zic eu. Sa te simti in largul tau, sa simti ca nu trebuie sa ti mana strans pe ghidon ca altfel ai sa cazi. Sa pedalezi relaxat. Cu pedalatul a fost cam greu. Fiindca eram tinuta de scaun din mers, si cu picioarele pregatite sa ma sprijin in caz de vreun dezechilibru, incet am prins curaj sa pun cate un picior pe o pedala. Pentru mine a fost mai usor sa incep cu piciorul drept, mergeam ce mergeam, pana am prins curaj si am inceput sa pedalez. E un sentiment de nedescris, pentru mine asa a fost, sa-mi indeplinesc un vis vechi, fara evenimente neplacute, precum cazaturi, lovituri. Si am invatat intr-o singura zi, timp de aproape doua ore de exersat continuu, cu my love alaturi , sustinandu-ma fizic si psihic. A doua zi deja mergeam singura si cu viteza destul de mare. Acum ne plimbam amandoi cand avem timp desi mi-as dori sa merg pe bicicleta in fiecare zi.
      Am mentionat faptul ca invatasem cu vreo 6 ani in urma sa merg pe scuter? Fara vreun incident neplacut, plimbari scurte de cartier... Si nu mi-a fost frica, mai mult ma temeam in legatura cu bicicleta.
     Cam asta a fost. Cand iti doresti ceva cu adevarat, concentreaza-te si vei reusi. Cu atat mai mult daca ai alaturi o persoana deosebita, care te respecta, te iubeste si ar face orice pentru tine. Sunt recunoscatoare pentru ceea ce am alaturi, asta imi da putere si ma face sa apreciez si mai mult ceea ce conteaza cu adevarat.
       Pe voi ce va motiveaza sa obtineti ceea ce va doriti? Dar sa va indepliniti visele? Nu renuntati niciodata la ceea ce va face fericiti fiindca asta ne defineste in fond - determinarea; si tineti minte: ,,fericirea este un drum, nu o destinatie! "





Si cum era absolut necesar, va las cu o poza cu ,,instrumentul" in cauza :D  (nu bagati in seama ,,decorul")

 

         Pana data viitoare,
                             Be glam, cute dolls!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu