vineri, 5 decembrie 2014

Cadouri cu stil

    Chiar şi cea mai pricepută persoană ajunge la epuizarea ideilor când vine vorba de cadouri de Crăciun. Cu toţii vrem să dăruim cadoul ideal persoanelor dragi si poate să devină dificil în contextul perioadei aglomerate care se apropie. Câte dintre noi nu am cerut idei prietenelor apropiate, rugându-le să ne spună ce au cumpărat iubiţilor anul trecut? Sau chiar persoanelor în cauză le-am pus o întrebare cu subânţeles, in speranţa de a le afla dorinţele ascunse...
   Vreau să vă fiu de folos şi mai ales să vă scutesc de drumurile lungi şi obositoare prin magazine de aceea propun să facem schimb de idei.

    Vin cu propuneri pentru voi, dorind să vă prezint câteva dintre aromele ce-au persistat până de curând în mintea mea, pentru că trebuie să recunoastem, cu un parfum deosebit te identifici şi simţi ca te reprezintă pe tine ca persoană. De câte ori nu aţi simţit aroma unui parfum gândindu- va automat la o persoană dragă? Pentru că mintea nostră face conexiuni, asociem amintiri plăcute şi fiinţe dragi, de aceea spun că nu putem da greş cu seturi cadou.
  
    De curând m-am întâlnit cu verişoara mea, şi mi-am reamintit de cât de mult îmi plăcea parfumul Thierry Mugler Alien . Nu ştiu cum, am renunţat la el când l-am făcut cadou unei persoane, pentru simplul motiv că mă vizitase şi i-a plăcut..Am zis să împart şi cu ea puţin din mica mea bucurie, iar acum că mi l-am reamintit, este ocazia perfectă să vă spun câteva vorbe despre el.
  Alien este remarcabil iniţial datorită formei recipientului care este conceput astfel spre a atrage atenţia femeilor cu o personalitate puternică. Atrage prin notele de bază (ambră) iar noi percem o întreagă armonie din care distingem iasomia. Un singur strop de parfum, te învăluie pentru întreaga zi şi în opinia mea, creează un efect de ,, je ne sais quoi” .

 

   V-am spus că acest parfum ,,transformă”, am devenit cam profundă , dar cine cunoaşte parfumul, mă va întelege. Varianta la set cu o apă de parfum la 30 ml, împreună cu una la 6 ml mi se pare adorabilă. Doar v-am spus cât de mult îmi plac mini-parfumurile? ( cele pe care le deţin au ajuns din geantă direct pe măsuţa de machiaj, îmi place să-mi încânt privirea cu ele zilnic)

      Pentru aceia dintre voi care doriţi propuneri mai accesibile ca preţ; deşi de regulă, seturile cadou sunt mai ieftine decât dacă aţi cumpăra produsele respective separat, vă propun parfumurile C-thru, care după cum bine ştiţi, se gasesc în diverse combinaţii. Dacă ar fi să aleg, aş propune setul cu apă de toaletă la 30 ml şi deo- spray la 150 ml. Este parfumul adolescenţei mele şi cred că asta spune multe, evocă amintiri plăcute.

 

    Trebuia să vin cu o propunere de set şi pentru bărbaţi, întrucât, eu una recunosc, după ani mulţi de relaţie, cred că ajungem să epuizăm cam toate variantele de cadouri şi oricui i-ar prinde bine o idee în plus. Un parfum amprentă. Aşa vizualizez eu codul greu de descifrat din Giorgio Armani Armani Code. De ce spun cod greu de descifrat? Îl văd ca pe un parfum semnătură, ceva extrem de distinctiv. Parfumul care scoate la iveală note ascunse precum seminţe de tonka în combinaţie cu bergamota şi lămâie. Când iubitul meu îl folosea, din momentul când ieşea din cameră, până seara când revenea acasă, îi simţeam aroma în toată încăperea. În viziunea mea, este un parfum care persistă pe piele într-un mod care te face să spui că miroase a ,,el”. Lasă in urmă dâre de arome, cum numai persoana iubită o poate face. Şi pentru ca bucuria să nu fie doar a bărbaţilor când folosesc acest parfum elegant, putem face această achiziţie gândindu-ne că tot noi, femeile, ne vom bucura de persistenţa unui cocktail de esenţe care îi va însoţi pe ei întreaga zi. Un deostick din aceeaşi gamă va fi asocierea perfectă pentru un parfum exploziv cum este numai Armani Code. Regăsim cele două produse într-un set cadou Armani Code.

 

        Acestea au fost ideile mele de seturi de parfum, care, la alegerea voastră, pot constitui cadoul ideal de Crăciun pentru cei dragi, sau de ce nu, pentru voi înşivă.

    Aştept cu interes părerile voastre şi nu uitaţi, mesajele voastre contează.
       Stay glam, pretty dolls!
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu