joi, 5 noiembrie 2015

Post wedding partea a patra

       Visam la zile mai bune, cu priviri insorite iar eu am mare nevoie acum de ceva sa-mi anime interiorul.. Va sunt datoare cu destule postari si stiu ca era cazul sa revin cu post- wedding partea a patra. Mi s-a spus si stiu, cea mai cea curiozitate de la o nunta este rochia. Cliseu sau nu, am cautat atat de mult si desi mi-a placut, uneori ma gandesc cum as fi aratat purtand alt gen de rochie. Inceputurile, post wedding .

  Nu-mi prea gasesc cuvintele, nu am dispozitia pentru scris si ascult For a better day, Avicii. Mi se pare atat de scurta melodia de parca asta ar fi adevarata sursa a tristetii mele... Ma-ndrept spre ,,Castle in the snow" si-mi cant in struna singura...pare ca imi asigura aprobarea atat de necesara starii mele si de fapt am nevoie sa trec nu de, ci prin acest sentiment ca sa il depasesc. Vindec (ameliorez) tristetea cu tristete sonora si imi fac curaj sa astern cuvinte. 





   Cum as fi aratat cu un alt gen de rochie? Inca de cand am inceput sa port discutii despre nunta mi s-a spus clar si raspicat, astfel vei arata, am fost etichetata. Stiau altii dinainte cum ar trebui sa arat, sau cel putin imi venea sa le recomand Gorgon City- Imagination! (Use, use, use, use your imagination!)
   Am probat o rochie, una singura la mine in oras. Mult prea scumpa, deloc marimea potrivita si clar nu as fi platit atat pentru ea. In nici un caz, nu acel model, nu asa. Altele, mult prea multe vazute, vanzatoare prea ,,sofisticate" pentru planeta noastra ce ma trimiteau sa revin de-acasa cu programare telefonica asa incat sa aiba timp ,,numai pentru mine". Era ,,plin" ochi magazinul de clienti iesiti pe acea usa, cu ani lumina in urma... Dar avea covor rosu inauntru? Avea tapet. Atat era de coerenta chestia.
     O vanzatoare de la un magazin de rochii mi-a spus ca ma vede purtand  o rochie tip printesa. ,,What does that even mean"? Am gandit atunci. ,,Hell no. Like in heaven, but seriously, hell no."
Nu-s io aia cu fusta bufanta, infoiata ca un clovn, n-o sa am fusta rochiei asa. Gandeam eu la inceput, cateva luni inainte sa imi soseasca sortita. Nu gandeam rochia precum un tot unitar stiam exact ce-mi place dar vedeam in niste poze online care nu aveau corelanta cu viata mea sociala, cu limitele ei. Am vazut atat de multe rochii de mireasa sortite esecului inca din momentul cand au fost croite. Cum? Dar cum sa cosi acea fusta pe acel corset ingrozitor? Cum? Spatele gol? ,,scarry thing as...sh.t.." 

   Mult prea multe detalii si nimic din ce sa aleg. Cu o singura rochie probata la activ si nici o potentiala alegere la fata locului, magazinele fizice nu mi-au dat de ales. Am vrut sa cutreier orasele mari dar n-am mai apucat. Gandurile mele au ramas prinse in mrejele online-ului si am derulat pagini luni intregi...Nu ma grabeam. Si asa ziceam oricui. Pana in ultima luna, august am lasat timp timpului si doar in saptamana anterioara nuntii am putut simti ,,dantelurile", if you know what I mean. N-a fost ca in poza de promovare, dar a fost...acceptabil. Ma prinsese nelinistea din urma si cand a sosit la domiciliu nu m-am mai bucurat deloc. Ceva din personalitatea mea imi face asta, ori de cate ori imi doresc ceva prea mult, are o importanta aparte sau trece prea mult timp pana sa se implineasca. Cu ,,defectele din fabrica", de la Mama Neuron, am tras aer in piept si.. Am probat-o. M-am simtit...Altfel! Altfel decat casualitatea persoanei mele, altfel decat obisnuinta care imi dicteaza orice tic nervos/ tabiet. 

                                              
I-am facut o multime de poze pe care le vizualizam zilnic!
   Imi amintesc nunta regala, Anglia. Am urmarit la televizor cu sufletul la gura, mai exacerbat decat un stalker. Am simtit emotie, mi-am dorit mult sa fiu in context, sa fiu eu sursa emotiilor tuturor! Imaginea miresei regale, o statura elegant de impunatoare facuta pentru astfel de piese vestimentare parca. Eu? In stangacia mea, mult prea incordata (cu gandul la replica atat de utilizata la servici ,,-Spatele drept...etc"!) aveam senzatia ca probez insusi umerasul rochiei, impreuna cu stativ. Psihic, simteam insusi cuierul, dedesubturile rochiei plus agitatia mea la acel moment! Asa s-a simtit proba rochiei de mireasa. Prima dintre ele de fapt. Sa mai spun ca am probat-o alaturi de tocuri kilometrice cu scopul de ,,a vedea cum se aseaza cu adevarat"? Alegerile mele de a nu purta tocuri, o plasmuire caricaturala, dar au redat cu exactitate detaliile subsemnatei.

    Acum, despre rochia mea. Aveam idei fixe, privind felul cum va arata. 




   Culoarea? Nu alb. Un mare NU. Nu din privinta tenului meu destul de bronzat. Prea mult contrast. Atatea nuante denumiri aparute ca din butoi, n-a iesit calculul preconizat. Dar macar nu a fost acel alb imaculat. N-a fost nici CREM, insa per final am fost multumita. 

   Corsetul? Decolteu inima (mult prea sus pozitionat conform planurilor initialele) dar am facut un compromis pentru partea superioara, datorita manecilor- tot farmecul rochiei.
   Spatele? Mi-am dorit acei nasturasi, i-am admirat mult la diverse rochii dar detaliile cu dantela mi-au confirmat rapid alegerea.

   Fusta rochiei? Spuneti-i partea inferioara sau cum doriti, pentru mine a fost intruchiparea unor vise ascunse, preferinte ce nu stiam ca le am. Mi-a placut mult, desi nu ma asteptam la lungimea aceea.. dar a fost lungimea ideala in final. 

   Materialul rochiei? Am vrut dantela. Scurt. Se pare ca mi-am combinat preferintele in alegerea buchetului, fara vreo premeditare insa. Nu-mi ,,priesc" chestiile asortate, dar aici asa a fost.

    Am avut multa vreme un colaj in telefon facut cu posibile alegeri de pe acel site si a fost clar pana in ultimul moment ca voi alege una din ele. Si n-am ales. Fix in ultimul moment, la termen limita cu potentiala livrare, am decis cu totul altceva. Una din acel colaj era atat de... nu stiu. Ma uitam la ea si o asemanam cu o camasa de noapte. Banal. Cealalta? Prea sofisticata...N-as fi stiut sa imbrac asa ceva. Cautasem mult si bine, sortita se afla pe site evident, s-a lasat numai ascunsa privirilor mele. Ma durea, atat era de greu in privinta rochiilor din colaj. Ma ,,durea" agitatia interioara si n-aveam cum sa-i zic ,,- Hai! " Acelea nu erau rochiile mele... Nici una din ele, n-a fost sa fie. Dar la achizitia finala am decis ireal de rapid. Sufletul meu isi daduse acordul fara ca ochii sa clipeasca si am zis. Atat!

Prima proba. Tocmai ce sosise. 

Da-mi telefonul, fac eu o poza mai buna! 
Ziua nuntii. Gata imbracata! 
















Crazy fact, lucruri legate de rochia mea.

- Sotul si nasa au complotat rapid, nici nu dadusem bine comanda (avea sa o primesc abia dupa o luna) si au decis scurt, o vand. ,,- Calm, oameni. N-o am inca? Ce vindeti?"
,,- Vindem." Si veselie, punct

- Am fost mai curioasa de parerile barbatilor din anturaj (prieteni) decat de cele ale femeilor. ,,Nasty bitc...es, they don't roll it right. The opinion"

- M-a distrat in egala masura (pana la un anumit punct) intensitatea interogatoriilor privind ,,The Dress". N-am vrut sa fac public niiimic. O mireasa este o surpriza. Sau cel putin trebuie sa induca acel sentiment, plus inca unele din vecinatatea categoriei exaltarii. Da, mi-a trebuit mister. What's up. Problem?

      Ma face asta o ,,Bride- Bi*ch" la modul perfect- compus? Nu stiu ce sa zic, nu mi-a zis nimeni. Imi spunea constiinta uneori, cand aveam nevoie sa ma calmez si ma auto- amalizam dandu-mi mie insami dreptate apoi. 

                                               A fost frumos. Imi sta marturie rochia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu